miercuri, 26 iunie 2013



Peste doar cîteva zile, mai precis cu începere chiar din prima zi a lui Cuptor, sesiunea de vară 2012/2013 a examenului de bacalaureat va intra pe ultima turnantă, rezervată probelor scrise, considerate dintotdeauna probele "de foc" ale examenului pe drept cuvînt numit "al maturității"... Detalii despre calendarul examenului de bacalaureat, respectiv sesiunea din vară precum și sesiunea din toamnă, puteți afla făcînd click (stînga) AICI. Iar pentru că tot suntem în toiul calendarului de vară al examenelor naționale, trebuie amintit faptul că și absolvenții de clasa a VIII-a se află în aceste zile în plină sesiune a examenului de capacitate, după cum este cunoscută seria testărilor care vor determina ierarhia pentru admiterea la liceu în cazul absolvenților de gimnaziu care vor continua studiile în treapta superioară de învățămînt. Despre aceste examene, dar și despre pașii pe care urmează să-i facă, împreună, elevii, profesorii și părinții, deopotrivă, detalii foarte importante și, mai ales, sigure, puteți afla  făcînd click (stînga) AICI. "Infoprofa" vă dorește SUCCES și note cît mai mari, tuturor!